Murphy ne spunea ca, daca ceva poate sa mearga prost, va merge prost. Pe mine, in general, m-a cam ocolit ghinionul, dar, la un moment dat, trebuia sa-mi vina randul.
Dupa aproape doua luni de pregatiri, organizari, repartizari a venit si ajunul plecarii spre Cheile Nerei. Entuziasmul atingea cote alarmante chiar si pentru mine, agitatia mi se vedea si de pe luna, emotiile imi urcasera in gat. Eram 49 de oameni ce urma sa petrecem 1 Mai in Muntii Aninei. Ma mancau talpile bocancilor, ce sa mai.
Si atunci s-a intamplat nenorocul. Mereu cu capul in nori si cu ochii prea putin pe pamant, m-am impiedicat de un cablu (de nervi si durere l-as fi smuls si facut bucatele, dar era cablul de net si tragedia e si mai mare fara facebook). Nici o ora mai tarziu, piciorul meu stang incepea sa creasca in volum. Si dusa am fost la spital la urgente iar verdictul a fost mai trist decat speram: o fracturica. Una mica, doar un oscior a cedat, dar suficienta cat sa ma puna pe butuci.
Am decis insa sa privesc partea buna a lucrurilor. Fiind un oscior asa mic, am scapat fara ghips, doar cu fasa elastica si cu recomandarea de a evita orice efort. Am analizat situatia si am hotarat ca efortul (la fel ca si frumusetea, de exemplu) este relativ. Nu aveam sa pierd asa tura pentru nimic in lume.
Si uite asa, intr-un picior bun, am pornit spre Cheile Nerei joi seara. Dupa cinci ore de calatorie am poposit pentru somn la o pensiune langa Herculane, horatati sa o luam din loc cu noaptea in cap ca sa ajungem la intalnirea matinala stabilita. Dar astrele s-au aranjat din nou ciudat si am parasit Herculane cu aproape o ora intarziere.
Si ne-am oprit la Bigar, cascada facuta vestita de National Geographic. E frumoasa, ce sa mai! Micuta, chiar langa drum, dar desprinsa din povesti. Am fotografiat-o si am pornit mai departe.
Din Oravita am luat-o spre Potoc , de unde urma sa urcam pana la Pastravarie, pentru a campa. O bucatica de drum e asfaltata dar de la Podul Bei (intrarea in Parcul National Cheile Nerei unde sa plateste si taxa de rezervatie - 5 lei) este drum forestier (practicabil).
Ajunsi la Pastravarie, am fost surprinsa de camping: curat, incapator, cu toalete (asta mi-a calmat spaima cum ca risti sa te muste viperele de fund) si cosuri de gunoi (care aveau sa se umple pana la refuz in acest weekend prelungit cand nu le-a golit nimeni, dar sa nu fim pricinosi). Taxa de cort este de 12 lei iar cea de masina 5 lei. Mai mult, Pastravaria are si o micuta carciuma care serveste un incredibil pastrav la 15 lei si bere la 4 lei de am inceput sa ma intreb de ce oare oi fi carat dupa mine atatea conserve.
Bineinteles, cortul meu cel nou nu s-a lasat montat cu una cu doua si au fost necesare mai multe minti luminate ca sa-i dea de cap. Odata cortul pus, eram si noi gata sa pornim spre Lacul Bei si Beusnita, exact cand restul gastii se intocea in tabara.
Era o caldura grozava dar eu, fidela convingerii ca paza buna trece primejdia rea, m-am echipat cu pantaloni lungi si parazapezi.. Nu de alta, dar nici macar sa incerc sa sar in laturi nu as fi putut in caz ca vreun serpuitor mi-ar fi pus gand rau.
Si am pornit sontac-sontac. Traseul este de fapt o poteca intens circulata ce te plimba prin poieni pline de leurda.
Cu ambele picioare functionale, faci cam 30 de minute pana la Lacul Bei. Mi-e mi-a luat ceva mai mult. Si cand am ajuns am ramas cu gura cascata. Lacul e superb dar m-a frapat multimea stransa in jurul lui. Am tot sperat sa prind un moment in care sa fie mai liber, insa, dupa ceva asteptare, am luat-o din loc spre Beusnita dezamagita ca nu ma pot bucura in liniste de minunea de clestar (probabil pentru genul asta de rautati am fost pedepsita cu un picior beteag).
Putin peste jumatate de ora si am ajuns si la Beusnita. O cascada de basm. Minunile din filmele cu lagune albastre nu se apropie macar de farmecul acestui loc. O cascada incredibila, imbracata, la fel ca si Bigarul, in muschi, O unduire spectaculoasa de ape impletite care te arunca in visare. Piciorul nu mi-a permis sa ma cocot pe unde mi-as fi dorit asa ca va trebui sa ma reintorc cat de curand.
A venit seara lui 1 Mai si am infipt un pastrav in tepusa (numai bun sa-l frig la focul de tabara). Ma credeam Bear Grylls, categoric. Doar ca el ar fi stiut ca pastravul are carnea moale si, cum va incepe sa se coaca, va cadea din "suport". "Nu-i nimic, asa invatam!' mi-am spus in timp ce il culegeam repede (si cu ceva ajutor) de pe taciuni si continuam operatiunea pe gratar.
Si au fost chitari, si mult asteptatele marshmallows coapte la foc (in fine am bifat americanismul asta!) si din nou multa voie buna ca in toate turele montaniarzilor.
Tarziu in noapte m-am retras in culcus pentru primul somn la munte, la cort. Si nu m-am asteptat nicio clipa sa ma trezesc a doua zi intr-atat de odihnita. Pacat doar ca sunetul ploii, linistitor in alte conditii, mi-a stricat buna dispozitie.
O ploaie mocaneasca ne-a insotit intreaga zi de sambata si mi-a modificat si micul plan pe care il mai aveam. Cam jumatate dintre noi pornisera pe Cheile Nerei, temerari gata sa infrunte umezeala si noroiul. Cu cat drag m-as fi alaturat si eu lor... Dar nu a fost sa fie asa ca am stat cuminte sub copertina tot asteptand momentul in care ne vom putea strecura pana la Cascada La Vaioaga.
La jumatatea distantei dintre Pastravarie si Podul Bei se afla aceasta La Vaioaga, o alta cascada foarte frumoasa si, pe acea ploaie insistenta, aproape pustie. Cu un debit mai mare decat al Beusnitei, la Vaioaga acopera in intregime peretele si, desi nu atat de artistica precum prima, este fermecatoare.
Duminica ne-a intampinat cu un soare arzator si ne-am despartit de restul grupului (care se indrepta spre mocanita din Oravita) pentru o tentativa de a traversa Tunelele.
Am renuntat dupa vreo 100 de metri si am facut cale intoarsa pentru ca piciorul meu nu era incantat de atatea pietre si noroi. Nu-i nimic, il bifam si pe asta data viitoare!
Apoi am pornit spre Bucuresti pe malul Dunarii, l-am admirat pe Decebal si am ajuns acasa in miez de noapte.
Cand am intrat in casa simteam deja gustul trist al dorului. Abia astept sa revin in Muntii Aninei, sa traversez si eu Cheile Nerei, sa vad cantonul lui Damian, Cascada Susarei, Tunelele, Cabana Parasita din Valea Susarei, sa ma cocot pe Beusnita.. Si poate cine stie, data viitoare cand voi ajunge in zona, voi fi cu motorul si voi putea bifa si alte fascinante atractii turistice ale zonei: morile de la Rudarie, sau Cetatea Socolari.
Inca n-a intrat timpul in sac. Sa ne apucam de facut noi planuri, zic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu