Si-am plecat cu mic, cu mare pe la Iezer, la plimbare, intr-o promitatoare zi de vineri, 30 ianuarie. Suiti in masina, in Bucuresti, pe la 14:30, am ajuns la cabana Voina, punctul final pentru plimbarea motorizata pe la 18:00 si de aici am pornit la pas pe drumul forestier catre cabana Cuca, cuibusorul nostru de povesti nebune din muntii Iezer-Papusa.
Drumul pana la Cuca este foarte usor si ne-a permis sa incarcam fiecare rucsac peste masura. Am tras din greu de ei cu gandul la bunatatile indesate (atat de-ale gurii cat si licori de descretit fruntile ca doar na, mai pui si spinarea la treaba daca-i vorba sa intretii voia buna). La cabana Cuca nu au mancare ori bautura insa au o bucatarie complet utilata asa ca poti pune fara grija de-o gateala.
La cabana am fost intampinati cu bratele deschise si, trebuie sa recunosc, asa oameni primitori ca la Cuca, mai rar iti e dat sa intalnesti. Conditiile de la cabana sunt cele clasice la munte: au o camera cu 12 locuri (paturi incapatoare si soba cu lemne) plus locuri de dormit la prici, in pod, dar, dincolo de aceste aspecte practice, trebuie sa marturisesc: m-am indragostit de aceasta casuta din povesti, asezata intr-o poienita de vis, unde susurul paraului Lespezi indulceste linistea profunda a diminetii.
Asadar, dupa veselia prelungita de vineri seara, ne-am trezit sambata cu entuziasmul cuceritorului de varfuri. Numai ca am mai batut cateva ore pasul pe loc asteptand sa intregim grupul. Intazierea a fost, insa, de bun augur pentru ca, ajunsi sus, ne-am bucurat de conditii meteo ceva mai bune decat fusesera in cursul diminetii. Cert este ca, la ora 12, porneam pe traseu, mai mult sau mai putin pregatiti psihic pentru urcusul sustinut care ne astepta.
Ei, si dai si lupta pentru ca, de la cativa pasi distanta de cabana, iei deja muntele in piept. Si banda albastra te insoteste intr-un urcus sustinut care parca nu se mai temina. Cat urci prin padure nu ti se infatiseaza decat imaginea brazilor impodobiti in alb insa, de cum ai trecut de ultimele falnice exemplare cu cetina tot verde, imaginea se schimba radical si ti se intinde in fata o mare de zapada. Dupa doar cativa pasi ajungi la stana si de aici peisajul este de vis daca prinzi vreme buna.
Cum zeii pareau sa tina cu noi, am inceput sa visam la cum vom ajunge noi pe Papusa si cum ne vom clati ochii cu Piatra Craiului si Fagarasul. Si am continuat urcusul. Unii mai vioi, altii tragandu-ne sufletul tot mai greu dupa noi pana cand am ajuns in Poiana Santilie, la doi pasi de Saua Gradisteanu, unde banda noastra albasta uma sa ne lase in grija benzii rosii care sa ne conduca pana pe Papusa.
Dar cum norocul se tot schimba, de cum ne-am apropiat de sa, si-a facut clar simtita pezenta un vantulet care ne-a convins pe jumatate dintre noi sa facem cale intoarsa. Am facut cateva poze, ne-am minunat vreme de trei minute de frumusetile ce ti se infatiseaza din Poiana Santilie si am luat-o in pas alert inapoi, cat inca ne mai simteam extremitatile.
 |
| photo by Zoe |
Toata distractia (Cuca-Poiana Santilie-Cuca) a durat vreo 4 ore asa ca seara aveam inca destula energie pentru concursul ad-hoc de bancuri pe paine. A fost o alta seara foarte faina in care am ras cu lacrimi la bancuri mimate, m-am minunat de cat este de mica lumea si cum poti da peste oameni faini peste tot prin munti (mai ciudat e cand dai intamplator peste aceiasi oameni, dar asta e deja alta poveste si doar confirma teoria lumii mici) m-am bucurat si de gustul visinelor din visinata dar si de talentul culinar al organizatorului nostru de tura si mi-am adus aminte ca lumea e frumoasa cata vreme esti dispus sa vezi jumatatea plina a paharului (si parca-i si mai valoroasa jumatatea aia plina atunci cand iti amintesti cat de greu atarna in rucsac)
Si uite asa, navigand printre glume pe schiuri si patine, l-am tot cinstit pe Bachus, ca sa ne poarte de grija si sa ne aduca iara impreuna cat de curand.
Si s-a facut duminica si am pus frumos fila de poveste in cutiuta cu amintiri, nu inainte de a ne opri la Iepuras, in Campulung si a ne rasfata cu delicioasele lor prajituri.
 |
| photo by Zoe |
Cat despre cabana Cuca si enigmatica (inca) Papusa, le voi revizita cu siguranta curand cu scopul precis de a ajunge pe varf. Cine stie, poate in aceeasi fantastica formula! Dar pana atunci, noapte buna. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu