Stau si ii zambesc soarelui cu dinti, cu o ceasca mare si aburinda in brate si retraiesc amintiri. A cam trecut anul de cand l-am intalnit intaia oara si acea prima senzatie mi-a fost cam neclara.
Cunoscusem abisul Craiului, agitatul Bucegi, blandul Ciucas. Insa cand m-am trezit in noaptea aia inghetata la poalele Trascaului m-a cuprins putin panica.
Ce vedeam eu acolo parea tacut si rece, incalzit doar de vocile prietenoase ale partenerilor de tura.
Dar am inceput sa urc si, pas dupa pas, m-a lasat sa il cunosc. I-am vazut farmecul satucelor rasarite in vale si padurile parfumate in rosu. I-am ascultat vantul suparat si mai apoi veselia paraurilor. Marcat de istorie, Trascaul spunea povesti.
Nauca de farmecul locului, am continuat sa imi fac drum pe potecile sale. Apoi s-a suparat si a plouat lacrimi reci care mi-au inghetat si suflet si picioare. Poate gasindu-ma prea insistenta, s-a invaluit in ceata si si-a ascuns minunile de ochii mei curiosi.
Si apoi toanele i-au trecut. A rasarit soarele si m-a lasat sa ating linistea casutelor parasite, sa savurez gustul toamnei coapte, sa imi dansez buna dispozitie.
Pana cand am ajuns la Brana Caprelor. Aici am dat iar de un abrupt. Jucandu-se cu inima mea urcata-n gat, m-a lasat sa ii cunosc sufletul de piatra. Eram insa intr-atat de speriata incat nu am indraznit sa privesc in jos.
Cand l-am lasat in urma stiam deja ca m-am indragostit si imi doream deja sa il revad. Sa continui sa ii ascult povestile, sa il cunosc mai bine.
Si m-am intors, caci a trecut anul si nu mi s-a stins dorul. Dar m-am intors cu aceeasi teama de necunoscut, de toane, de el, de mine.
Reintalnirea a fost inghetata de aerul diminetii si mainile mi-au tremurat pe stanci pe cand urcam Cheile Rametului.
Insa cand am ajuns sus, m-a invaluit in soare. Brana Caprelor nu mai era imposibila. Am stat si l-am privit. Mi se arata in toata splendoarea. Pereti de stanca scaldati in lumina, culorile calde ale toamnei imbracand departarile si apa cristalina cantand in vale.
Si nu a mai fost greu. Am lasat teama in urma si am prins aripi. Am coborat in Cheia unde mi-a trimis in intampinare flocosenii latratoare numai bune de jughinit, mi-a daruit mere coapte si m-a imbratisat cu farmecul toamnei.
Printre rasete si voie buna am vazut din nou fascinanta cascada Vanatarea Ponorului si am admirat capitele de fan rasfirate pe dealurile inca verzi.
Pana la sfarsitul zilei eram atat de obosita si mintea imi era aproape adormita dar Trascaul radea de mine ascunzand poduri si impleticindu-mi vorbele si picioarele.
A doua zi m-a dus la Poarta Zmeilor. De data asta nu s-a mai ferit. M-a lasat rabdator sa admir minunile padurii pentru ca apoi sa ma pofteasca in sala mare a palatului sau subteran.
Debordam de fericire!
Am traversat Platoul Bedeleului, ne-am odihnit in frunze sub umbra colorata a copacului dorintelor, mi-a mai daruit imaginea unei cascade ascunse, si m-a lasat sa topai printte filele lui de istorie in Cetatea Trascaului.
Din nou obosita, m-a imbracat in noapte pe cand faceam primii pasi in Rimetea.
Seara, la pensiunea de vis unde am stat, invaluita in aburii ciorbei delicioase si in bratele primitoare ale somnului m-am convins. M-am indragostit numai de el.
PS: data vreti detalii despre tura, gasiti aici planul urmat de noi. Enjoy!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu