Umbla o vorba-n targ cum ca, daca vrei sa-ti limpezesti mintea, nu-i solutie mai buna decat o tura pe munte. Si cum, ca la fiecare inceput de an, mi se incurcau monstruleti printre neuroni si ma prindea gheara plictiselii, am decis ca e cazul sa dau o raita pe la aer curat.
Dupa multe suceli si invarteli, marti treispele saptamanii trecute mi-a decis destinatia de weekend. Ca de obicei am avut noroc de oameni cu suflet incapator care mi-au scuzat nehotararea initiala si nu m-au lasat singura acasa, sa-mi rod sireturile de la bocanci de ciuda.
Si uite asa m-am trezit sambata dimineata in tren, in drum spre Busteni, cu planul de-a ajunge sa beau un vin fiert la Cabana Diham. Si inca ce trezire placuta a fost. Totul a inceput cu un mic dejun copios servit printre scaunele regionalului de 6:20 si asezonat cu un ceai cu lamaie de sa-ti dai jos palaria, nu alta. Si a continuat la fel de bine, cu un termos aburind, plin cu o cafea aromata, care ne astepta (imi imaginez eu, topaind) pe peronul din Busteni.
Dupa ce am reanalizat optiunile si s-a ales traseul, am pornit catinel catre Caminul Alpin, de unde urma sa ne indreptam agale pasii spre Pichetul Rosu si mai apoi Diham urmand intai triunghiul rosu pana la Pichet si schimbandu-l mai apoi cu Bulina.
Un soare foarte prietenos ne zambea printre copaci si asa de placut era inceputul asta de urcus, lin si fara de griji incat nu ne-a luat mult pana cand, cu mintea aiurea, ne-am abatut putin de la traseu, nu de alta, dar era pacat sa nu admiram peisajul in toata splendoarea lui. Am revenit repede la prietenul nostru, Triungiul Rosu si ne-am continuat drumul spre Pichet.
Si dai si urca: ici era batuta poteca, colo te afundai pana la genunchi. Padure cat cuprinde, voie buna, pauza de masa, din nou urcus, din nou zapada neatinsa, afundat pana la.. ma rog, mai sus de genunchi; energia inca ne tine in priza, glume multe, luminis alb.
Sa fi fost al treilea luminis generos cel in care nu am mai rezistat tentatiei unei batai cu zapada. Totul a inceput cu un bulgare. Nu stiu de unde a venit dar stiu ca a urmat un al doilea, apoi, zapada aruncata, rastete cat pentru doua saptamani, rece pe sira spinarii, maini inghetate, manusi groase pasate de la unii la altii, tavaleala si chicote de ma mir ca n-am trezit niciun urs din hibernare.
Ne-am tras sufletul, am mai schimbat ceva haine cu unele mai uscate, si ne-am continuat drumul. Lejer traseul, nu cat sa-l faci cu ochii inchisi (ca doar na, nu poti merge cu ochii inchisi pe munte) dar fara dificultati. Ce e drept ne-a luat 5 ore si jumatate sa ajungem la Diham. Dar cred ca durata traseului nu are atat legatura cu zapada mai mare si afanata din unele zone (desi, trebuie sa recunosc, mi-a pus uneori probleme cand ma tot tragea la fund) cat are legatura cu pauzele lungi si dese care au fost cheia pozelor atat de reusite (in limitele permise de aparatele foto din dotare, bineinteles).
La Cabana Diham am facut un popas de masa, ne-am incalzit nitel si, dupa nici o ora, am luat-o din loc iarasi, ca sa prindem ultimul regio spre Bucuresti la 19:20.
Recunosc smerita ca am strans nitel din buze cand a trebuit sa o iau iarasi la pas exact cand incepea sa ma cuprinda toropeala si cand tare mi-ar fi placut sa imi gasesc culcus intr-unul din paturile de la cabana. Insa, imediat ce am inceput sa coboram, am prins viteza si, cum imi plac tare coborarile, am uitat de orice motiv de smiorcaiala.
La Panta Prostului de la Gura Diham (care, intre vizibile paranteze fie spus, nu mi-e prea draga nici la urcare, nici la coborare) eram dupa fix o ora (ne-am mobilizat ca sa nu pierdem trenul, si, in plus, se lasa si intunericul si nu mai aveam ce poza).
Contrar asteptarilor, timpul a zburat in drum spre Bucuresti si nici n-am remarcat cand au trecut cele aproape 4 ore. Ca sa vezi cat de mult inseamna compania in care te gasesti! Si pentru ca asa o tura trebuia cinstita, m-am lasat convinsa sa mai fac un mic ocol, si sa mai inchin o cana de vin in onoarea unei ture de nota 10 si a unor oameni de nota 20. Felicitari Domnu Ionut si la mai multe astfel de ture!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu