Pe la Lanturi, la plimbare (in Piatra Craiului)


Ador muntele. Ador sa umblu ore in sir prin paduri, sa ma cocot pe stanci, sa ascult vantul ce se strecoara printre ramurile brazilor si sa ma pierd in nemarginirea peisajelor de vis ce ti se infatiseaza odata ajuns pe creasta.

Dar a fost un munte de care mi-a fost mereu teama. Piatra Craiului. Multe povesti am auzit si despre farmecul lui unic dar si despre cat de dificile sunt traseele care il strabat. Ba chiar periculoase de-a dreptul. Insa, in inconstienta mea visatoare, mi-am spus ca daca Jepii Mici sunt considerati a fi un traseu dificil atunci Lanturile lui Deubel nu pot fi cu mult mai grele. Corect? Gresit!

Am luat acasa un porumbel. Pe Gigel.

Am luat acasa un porumbel. Pe Gigel.

Cum iei acasa un porumbel? Simplu. Pleci spre piata, o tai prin parc (numai putin, cat sa te bucuri si tu de un strop de verde intr-un Bucuresti altfel prea gri) si, preferabil, te uiti pe unde calci. Asta nu doar ca sa nu strivesti melcii iesiti acum 3 zile la traversarea aleii ci si ca sa depistezi eventualele zburatoare (inca nezburatoare) care s-au aventurat afara din cuib mult prea devreme pentru ce le-ar permite lor aripile.